VIDEO // „Curban” din Ocnița, membrul grupării criminale Makena, REȚINUT

70697999_2014578275309141_5206035996713418752_n

Liderul unei grupări infracționale din orașul Ocnița, alias ”Curban”, în vârstă de 53 de ani, a fost reținut de poliție, fiind suspectat de șantaj. Acesta este membru activ al organizaţiei criminale conduse de autoritatea „Makena”, anterior condamnat de mai multe ori pentru infracţiuni similare.

La finele săptămânii trecute, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile unor membri ai grupării, adepți ai hoțului în lege ”Makena”, specializați în deposedarea de bunuri materiale şi mijloace băneşti de la victime, prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice și cu moartea.

Ca rezultat al percheziţiilor efectuate la domiciliul și în mijlocul de transport al liderului grupării criminale, polițiștii au depistat şi ridicat: cartele SIM, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, arme reci etc., care ulterior urmau a fi transmise în Penitenciare pentru așa-zisul „Obșeac”.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu suportul celor din cadrul Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” a Inspectoratului General de Carabinieri.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru șantaj. Persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 13 la 15 ani.

Actualmente, forțele de ordine efectuează acţiuni de urmărire penală în vederea stabilirii tuturor membrilor grupării şi rolul fiecăruia dintre ei în comiterea infracțiunii.

You may also like

Comments are closed.

By