Procurorul general interimar cere ridicarea imunității a altor doi deputați

parlament5

În adresa Parlamentului au parvenit alte două cereri cu privire la ridicarea imunității a doi deputați. Procurorul General interimar, Dumitru Robu, solicită să fie lipsiți de imunitate democratul Vladimir Cebotari și deputatul fracțiunii Partidului „Șor” Petru Jardan. Anunțul a fost făcut de către Zinaida Greceanîi, președintele Parlamentului, la ședința de astăzi.

De menționat că, astăzi, Vladimir Cebotari a depus documentele la Comisia Electorală de Circumscripţie Chişinău pentru a fi înregistrat în calitate de candidat pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău din partea Partidului Democrat.

Amintim că acum câteva zile au fost lipsite de imunitate parlamentară deputatele Partidului „Șor!”, Marina Tauber și Reghina Apostolova. Ambele au fost reținute pentru 72 de ore, dat fiind că au încercat să se eschiveze de la acțiunile de urmărire penală, atunci când au părăsit incinta Parlamentului și s-au deplasat într-o direcție necunoscută, chiar în momentele în care în plenul legislativului era examinat demersul Procurorului General interimar privind ridicarea imunității acestora.

Ieri, instanța a decis ca Marina Tauber să rămână în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar în privința Reghinei Apostolova încă nu a fost stabilită măsura preventivă de arest.

Marina Tauber și Reghina Apostolova sunt bănuite de implicare în furtul bancar.

You may also like

Comments are closed.

By