Un deținut din Penitenciarul 15, șantajat de un grup infracțional // VIDEO

Screenshot_1

Un grup infracțional, format din autorități criminale, deținuți ai Penitenciarului nr.15 Cricova, sunt suspectați de șantaj.

Aceștia au amenințat verbal și au bătut un bărbat de 47 de ani, care la fel se află în detenție, să achite peste 18.000 lei în așa numitul „общак” al grupului criminal.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație, au fost stabilite patru persoane, membrii activi ai grupului infracțional, cu vârsta cuprinsă între 27 și 34 de ani, deținuți în penitenciar, care în complicitate cu alte persoane aflate la libertate realizau scopul infracțiunii.

La 14 august, ofițerii de investigații și ofițerii de urmărire penală, cu suportul angajaților ANP, simultan au efectuat mai multe percheziții la locurile de detenție a membrilor grupului criminal, precum și la domiciliile persoanelor de la libertate, complice la săvârșirea infracțiunii.

În rezultat, au fost depistate obiecte interzise și anume substanțe cu aspect și miros specific, presupus a fi droguri.

Totodată au fost ridicate obiecte cu acces restricționat și interzis în locurile de detenție: telefoane mobile, cartele SIM, acte și înscrisuri de ciornă cu evidența datoriilor altor deținuți față de grupul criminal, din conținutul cărora vor fi extrase informații utile urmăririi penale.

Dacă se va demonstra vinovăția bănuiților, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 92 500 la la 117 500 de lei.

Investigațiile pe caz continuă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale grupului infracțional.

You may also like

Comments are closed.

By