Demisia a trei membri CEC, aprobată de Parlament. Deputații l-au revocat și pe Anatolie Zagorodnîi

parlament12223456i

Deputații au aprobat, în ședința de astăzi, încetarea calității de membru al Comisiei Electorale Centrale pentru trei dintre cei nouă membri ai instituției.

Astfel, în baza cererii de demisie a fost încetată calitatea de membru al CEC pentru Alina Russu, Rodica Ciubotaru și Iurie Ciocan. Potrivit art.20 alin.(1) lit.b) din Codul electoral, unul din temeiurile încetării calității de membru al CEC îl reprezintă demisia.

Tot în ședința de astăzi, Parlamentul a aprobat eliberarea lui Valeriu Doagă din funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, în baza cererii de demisie, în legătură cu atingerea plafonului de vârstă.

Totodată, deputații l-au revocat pe Anatolie Zagorodnîi din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

You may also like

Comments are closed.

By