Șeful adjunct al Poliției de Frontieră și-a dat demisia

border.gov.md

Șeful adjunct al IGPF Veaceslav Garștea și-a depus mandatul. În legătură cu depunerea raportului de eliberare din funcți, Garștea a transmis colegilor un mesaj de încurajare și mulțumire.

”Stimați polițiști de frontieră,
Dragi colegi și prieteni,
A sosit momentul de bilanț al activității mele în Poliția de Frontieră, după doi ani și nouă luni de la preluarea mandatului de șef adjunct. Din încurajările și mesajele primite de la voi, cei cu care în toți acești ani am format o echipă puternică, cred că mi-a reușit un parcurs cu multe realizări și lucruri duse până la capăt.

Astăzi, Vă mulțumesc pentru susținere și inspirație de care am avut parte pe parcursul misiunii mele în cadrul instituției. A fost o perioadă destul de grea, dar totuși frumoasă, cu provocări și cazuri complexe rezolvate. În continuare, vă asigur că veți avea sprijinul meu și motivarea ori de câte ori va fi nevoie.

Îmi exprim convingerea că, indiferent de conjuncturi și de managerii instituției, colectivul Poliţiei de Frontieră îşi va onora cu demnitate datoria nobilă faţă de ţară şi cetăţeni. Simţul patriotic şi spiritul de responsabilitate de care daţi dovadă, o să Vă aducă şi în continuare mari succese şi satisfacţie în activitatea frontalieră.

Vă îndemn să pastrați entuziasmul şi cu acelaşi spirit să urcați pe treptele notorietăţii!”.

You may also like

Comments are closed.

By