Podul Morandi din Genova, prăbuşit parţial în 2018, a fost demolat // VIDEO

_102967612_ca2fb873-65b8-4b0d-8e9e-1c03e1412942

Autorităţile italiene au demolat vineri podul Morandi, la aproape un an după ce o secţiune a acestuia s-a prăbuşit, provocând moartea a 43 de persoane, potrivit BBC.

Mii de persoane au fost evacuate înainte ca pirotehniştii să monteze explozibilul necesar demolării celor două secţiuni rămase din viaduct. Autorităţile au decis să închidă toate şoselele care se află la mai puţin de 300 de metri de pod, iar mai multe cisterne cu apă au fost folosite pentru a evita ridicarea prafului ca urmare a detonării, citează Mediafax.

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini şi vicepremierul Luigi Di Maio au participat la demolarea podului.

Viaductul a fost demolat în opt secunde, potrivit autorităţilor locale.

BBC informează că elementele podului care treceau peste şosele, linii de cale ferată şi locuinţe au fost dezmembrate la începutul acestui an.

Podul, parte a autostrăzii A10, avea o înălţime de aproximativ 100 de metri, potrivit presei italiene. Acesta a fost construit în anii 1960 şi reabilitat în 2016. În august 2018, o secţiune de 200 de metri a viaductului s-a prăbuşit, iar 43 de persoane, printre care şi doi cetăţeni români, au murit în urma acestui incident.

You may also like

Comments are closed.

By