Moldovenii nu vor anticipate, preferă o coaliție PDM-PSRM // VIDEO

foto: parlament.md

S-au scurs peste trei luni de la alegerile din februarie, partidele care au ajuns în Parlament nu au făcut nimic până ACUM, iar discuțiile dintre PAS cu DA și PSRM privind formarea unei alianțe au eșuat.

Astăzi, 31 mai, liderul PDM Vlad Plahotniuc a ieșit într-un briefing de presă și a anunțat că e timpul ca criza politică în Republica Moldova să ia sfârșit! În acest context, democrații au invitat socialiștii să facă împreună o majoritate în Parlament și apoi să învestească un nou guvern funcțional. În caz contrar, legea spune că peste o săptămâna Parlamentul va trebui dizolvat și organizate alegeri anticipate.

Reporterul Telegraph a mers în stradă și a întrebat mai mulți cetățeni ce părere au: ar fi mai bine de organizat alegeri anticipate sau de găsit un consens politic pentru a avea un nou guvern? Oamenii au păreri împărțite, totuși majortatea s-au expus pentru o coaliție PDM-PSRM pentru că alegerile anticipate ar înseamna continuarea crizei politice, ar înseamna cheltuieli enorme de bani, iar în rezultat în Parlament vor ajunge aceleași partide care sunt și acum.

„Să se facă un nou guvern. Ce n-ar face, tot cam așa procentaj o să se primească cam la toate trei partide (PSRM, PDM, ACUM). Deci este nevoie de o coaliție, altfel nu ieșim din impasul în care am nimerit”, a opinat o doamnă. „Să fie un nou guvern, nu ne trebuie nouă anticipate. Ei (politicienii) trebuie să se înțeleagă, să se unească nu să-și bată joc de noi”, a spus altă doamnă. „Totuși ar fi mai bine să să fie cum s-a ales odată și să nu mai umblăm cu anticipatele, pentru că sunt costisitoare și deja și norodul s-a descurajat”, a declarat un bărbat. „Eu zic că alegerile noi nu o să ne deie nimic, categoric – aceeși proporție, plus/minus 2 sau 3 procente diferență, și iarăși vom ajunge în aceeași groapă”, este părerea unui cetățean.

sursa: telegraph.md

You may also like

Comments are closed.

By