Accident în Italia // Un autocar cu turiști s-a răsturnat în șanț: un mort și 37 de răniți (FOTO/VIDEO)

445a2952f490b1bf268d4aec97db5dc8

O persoană a murit şi 37 au fost rănite, miercuri, într-un accident în care a fost implicat un autocar turistic. Tragedia s-a produs pe o autostradă din apropiere de Monteriggioni, au anunţat autorităţile italiene din domeniul medical, relatează dpa. Autocarul s-a răsturnat într-un şanţ, după ce a trecut printr-un gard de protecţie pentru calea ferată.

Media italiene relatează că persoana decedată este o femeie de 40 de ani din Rusia, care era ghid turistic pentru peste 60 de turişti.

O purtătoare de cuvânt a ambasadei ruse din Roma a declarat pentru agenţia rusă de stat TASS că trupul neînsufleţit nu a fost încă identificat şi că diplomaţi ruşi s-au deplasat la faţa locului.

Ambasada a mai precizat că autobuzul era al unei companii italiene care lucrează cu turişti din Rusia şi din fostele ţări sovietice şi că printre răniţi se află 12 ruşi şi doi armeni.

Autoritatea de sănătate publică din regiunea Toscana a precizat într-un comunicat că din cei 37 de oameni răniţi, 33 au suferit răni uşoare, iar patru se află într-o stare gravă, dar viaţa nu le este pusă în pericol.

You may also like

Comments are closed.

By