Tronsonul de ocolire a comunei Budești va fi reabilitată. Va fi gata în două săptămâni

img

Tronson de ocolire a comunei Budești, care face legătura dintre Chișinău și localitatea Cruzești, va fi reabilitat. Primarul general interimar, Ruslan Codreanu a inspectat porțiunea de drum avariată și a dispus începerea lucrărilor în decurs de trei zile. Edilul a cerut mobilizarea Direcției generale transport public și căi de comunicație, pentru ca lucrările de reparație să fie executate în termeni restrânși.

„Am primit solicitări privind necesitatea reabilitării drumului din partea locuitorilor din zonă, dar și de la șoferii, care circulă zilnic pe acest tronson avariat, pentru că aici nu s-a intervenit capital de circa 30 de ani”, a remarcat primarul general interimar.

Reabilitarea drumului prevede intervenția la fundație și așternerea a două straturi de asfalt pe o suprafață de 5 000 m². Termenul de executare a lucrărilor de reparație a drumului este de două săptămâni, iar costul – 3 milioane lei, potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău.

Conducătorii auto care vor traversa zona, în următoarele 2 săptămâni, sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară. De asemenea, în perioada de referință, circulația transportului public spre comuna Cruzești, orașul Vadul lui Vodă și satul Buneț va fi redirecționată prin comuna Budești.

 

You may also like

Comments are closed.

By