Steguleţe tricolore de Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat (FOTO/VIDEO)

IMG_20190427_124010_01

Cu ocazia Zilei Drapelului şi a Stemei de Stat, marcată astăzi, membrii Tineretului Democrat din Moldova au repartizat steguleţe tricolore. Acțiunea simbolică s-a desfășurat atât în Chișinău, cât și în aproape toate orașele din ţară. În total, tinerii democraţi au împărţit oamenilor câteva mii de tricolore.

Tot astăzi, militari, pompieri şi reprezentanţi ai conducerii statului au participat la mai multe ceremonii festive în care au omagiat simbolul libertăţii. Prim-ministrul Pavel Filip a marcat Ziua Drapelului la ceremonia organizată de Serviciul de Protecție și Pază de Stat.

„Am încercat să ne ridicăm la înălțimea și demnitatea tricolorului. Cel puțin în ultimii trei ani am stat în picioare și cu capul sus, atunci când de la tribuna ONU am cerut retragerea trupelor militare străine de pe teritoriul țării noastre. Am reușit pntru prima dată să controlăm integral frontiera de stat, inclusiv pe segmentul central”, a declarat Pavel Filip.

Ziua Drapelului de Stat a fost instituită de Parlamentul de la Chișinău în data de 23 aprilie 2010. Tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații primului Parlament, fiind arborat în aceeași zi pe clădirea Legislativului.

sursa: hotnews.md

You may also like

Comments are closed.

By