Reținere la Telecentru! Un bărbat a cerut 15 000 de euro de la un agent economic (FOTO)

56532438_590802977996394_925440103667466240_n

Un bărbat a fost reţinut de procurorii anticorupție și ofițerii CNA, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins și primit de la reprezentantul juridic al unui agent economic 15 mii de euro.

Potrivit denunțătorului, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, învinuitul ar fi susținut că are influență asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Construcției, precum şi din cadrul Primăriei mun. Chișinău și că i-ar putea influența să grăbească procesul de examinare a unui pachet de documente în scopul atribuirii în arendă funciară a lotului de teren în care se află atelierul de reparație a hainelor al unei întreprinderi.

Ulterior, la data de 26 martie curent, în cadrul unei discuții telefonice, învinuitul a mai pretins suma de 20 mii lei pentru a soluționa ”întrebarea”, cerând ca aceasta să fie transmisă până la dimineața zilei 03.04.2019.

Operaţiunea de reţinere a avut loc, astăzi, în fața unui local din sectorul Telecentru al capitalei. Învinuitul a fost prins în flagrant în momentul în care primise banii pretinși. Suma a fost predată benevol, iar în prezent, bănuitul se află în custodia organului de urmărire penală.

În conformitate cu articolul 326 alin. (3) lit. a) din Codul penal, bărbatul riscă amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani.

56830075_590802964663062_3737866894762311680_n

56356578_590802941329731_4873515359459606528_n

55778169_590803174663041_5413988615149584384_n

You may also like

Comments are closed.

By