Grupare specializată în contrabandă, producere și comercializare a drogurilor, „pusă la pământ”. Laboratorul era la Ialoveni // VIDEO

photo_2019-04-12_11-31-02

Ofițerii de investigație ai Direcției Antidrog a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală a DGUP și procurorii PCCOCS, au destructurat un grup criminal organizat specializat în contrabandă, producere și comercializare a drogurilor sintetice (în special PVP).

Astfel, au fost efectuate 15 percheziții la domiciliu, în automobile și corporale, în cadrul cărora au fost ridicate mai multe telefoane mobile și calculatoare utilizate pentru evidența activității criminale, comunicării prin intermediul aplicațiilor electronice, precum și mijloace bănești în sumă de 2500 euro, carduri bancare și înscrisuri de ciornă cu mențiuni despre veniturile obținute din realizarea drogurilor.

De asemenea, au fost depistate peste 140 de cartele SIM al unui operator național care au fost utilizate la deschiderea conturilor electronice de plată și ulterioara gestionare a tranzacțiilor financiare.

În rezultatul măsurilor speciale de investigație efectuate, a fost depistat și lichidat un laborator de producere a drogurilor cu tehnică și utilaj necesar, dislocat în raionul Ialoveni, loc unde se păstrau și precursorii destinați fabricării drogurilor, care ulterior a fost stabilit că erau aduși pe cale de contrabandă din Ucraina.

La domiciliul suspecților, precum și în locurile utilizate ca ascunzișuri, au fost depistate și ridicate droguri în cantități deosebit de mari cu o valoare de aproximativ 500.000 lei.

Activitatea grupului criminal se baza pe comercializarea drogurilor prin intermediul aplicațiilor electronice de comunicare, în acest sens suspecții au creat trei magazine online în care atrăgeau consumatori și potențiali cumpărători, plasau anunțuri cu tipul și cantitatea drogurilor disponibile, precum și regiunea unde acestea pot fi ridicate.

Drogurile erau plasate în ascunzișuri, iar după ce consumatorul efectua plata la terminalele electronice de plată acesta primea locația unde putea fi găsit drogul. În rezultatul examinării înscrisurilor de ciornă, a fost constatat că, pe parcursul unei perioade nedeterminate de timp, suspecții au reușit să plaseze peste 9000 de pachețele cu droguri în ascunzișuri, cu diferită greutate, începând de la 0,5 grame până la 50 grame, iar valoarea acestor doze realizate ar depăși suma de 10.000.000 lei.

La fel, în cadrul urmăririi penale au fost acumulate probe cu privire la achiziționarea de către suspecți a bunurilor cu banii proveniți din realizarea drogurilor. Astfel, au fost ridicate și aplicat sechestru pe două automobile de model BMW X5, BMW Seria 5 și un apartament din mun. Chișinău, valoarea cărora ar constitui aproximativ 50.000 Euro.

În acest caz, au fost reținute cinci persoane, printre care o femeie, originare din mun. Chișinău și raionul Ialoveni. Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor de la BPDS „Fulger”.

Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată în instanța de judecată, aceștia riscă o pedeapsă sub formă de închisoare, pe un termen de la 7 la 15 ani.

You may also like

Comments are closed.

By