David McAllister: Atât delegația PE, cât și partenerii noștri, au descris alegerile din RM drept competitive, administrate transparent și corect

alegeri 2019

Alegerile din Republica Moldova au fost administrate transparent și corect. Este opinia lui David McAllister, președinte al Comisiei de afaceri externe (AFET) a Parlamentului European (PE), exprmată în cadrul ședintei Comisiei, în cadrul careia Rebecca Harms, șefa delegatiei PE de observare a alegerilor din Republica Moldova, și-a prezentat raportul de monitorizare.

„Vestea bună este că atât delegația PE, cât și partenerii noștri, au descris alegerile drept competitive. Majoritatea aspectelor alegerilor au fost administrate transparent și corect”, a declarat David McAllister.

În opinia oficialului, au existat și câtea aspecte negative, în urma scrutinului. „Una din acestea a fost prezența scăzută la vot a alegătorilor – mai puțin de jumătate, mult mai scăzută decât la alegerile parlamentare din 2014 și decât la cele prezidențiale”, a mai spus oficilaul european.

Și europarlamentarul român Andi Cristea a declarat, la aceeași ședință, că Guvernul de la Chișinău a organizat corect alegerile, însă situaia post-electorală nu este deloc bună.

„Guvernul a organizat corect alegerile. Tabloul arată că Parlamentul este blocat. După Moldova, nici în Ucraina nu vom avea o imagine diferita. Întrebarea este dacă va fi Uniunea Europeană un operator pragmatic în aceaste zone. Trebuie să fim proactivi”, a declarat Andi Cristea.

Și deputatul european din Cehia, Miroslav Poche, a declarat, în cadrul ședinței, că un rezultat îmbucurător este că socialiștii nu au obținut majoritatea.

„Alegerile au fost libere și corecte, chiar dacă campania a fost afectată de o serie de probleme. Partidul pro-rus (PSRM, n.n) a obținut totuși un scor mai mic decât cel scontat. S-a demonstrat că atmosfera din Republica Moldova este mai bună decât în trecut”, a conchis Miroslav Poche.

sursa: timpul.md

You may also like

Comments are closed.

By