ANSP: Elevii de la gimnaziul din comuna Tohatin s-au infectat cu Norovirus

53311867_850891828582718_4801333645161791488_n

Elevii de la gimnaziul nr.74 din comuna Tohatin, mun. Chişinău s-au infectat cu norovirus. La această concluzie a ajuns Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), după investigarea probelor biologice de la copiii care au fost afectaţi.

S-a identificat infecția cu norovirusuri, care şi a fost cauza îmbolnăvirilor şi nu depistarea în apă a colifagilor, după cum s-a vehiculat în unele surse mass-media, aceasta fiind o interpretare eronată a informaţiilor. Au fost prelevate probe din apa de la blocul alimentar al instituţiei, fiind confirmată prezenţa colifagilor în apă, acest fapt fiind un indicator sanitar ce denotă o eventuală prezenţă a unor virusuri în apă, dar nu cauza în sine a izbucnirii”, se spune într-un comunicat al ANSP.

Totodată, Agenția menţionează că norovirusurile sunt un grup de viruși foarte contagioși care cauzează vome și diaree. Norovirusurile se transmit fie direct, de la persoană la persoană, pe calea fecalo-orală, sau posibil aerogenă (prin picături), fie indirect, prin alimente contaminate, apă și suprafețe de mediu, ca rezultat al nerespectării măsurilor de igienă, îndeosebi nespălării mâinilor după frecventarea WC.

Amintim că 10 copii au fost internați cu diaree, febră și semne de toxico-infecție alimentară, după ce au mâncat la cantina școlii.

You may also like

Comments are closed.

By