Andrian Candu ar vrea să discute personal cu Maia Sandu, dar se teme că apelul va fi „interpretat greșit”

8e01aeac-449e-4091-8959-faca17566f59

Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), Andrian Candu, susține că ar vrea personal să discute cu Maia Sandu și Andrei Năstase, în vederea inițierii discuțiilor pentru formarea unei coaliții de guvernare, doar că îi este frică de faptul că apelul său va fi „interpretat greșit” de noii săi colegi din Parlament.

Acesta speră că reprezentanții Blocului „ACUM” vor da curs invitației de a participa la negocieri, după ce PD a spus că e gata să cedeze chiar și funcția de prim-ministru.

„Sper că această invitație publică să ajungă la liderii Blocului „ACUM”. Eu nu îndrăznesc să-i sun, mai ales după ce am văzut că doamna Maia Sandu a declarat că un coleg al dânsei a primit un telefon de pe un număr necunoscut și asta înseamnă că cineva de la PD îl suna ca să-l invite la discuții ca să părăsească Blocul „ACUM”. Nu vreau sa ajungă să spună că a sunat-o Candu ca să o invite să plece, să părăsească Blocul ACUM”, a glumit Candu.

Potrivit acestuia, toți politicienii trebuie să înțeleagă că nu e bine de pus la încercare răbdarea oamenilor: „Sigur, este o glumă, facem și noi haz de necaz, dar cred că e momentul ca toți politicienii să înțeleagă că cetățenilor care ne-au votat nu trebuie să le fie pusă la încercare răbdarea. Cine încearcă să blocheze țara sau să genereze anticipate e direct responsabil de criza care va urma în Moldova și efectele negative asupra cetățenilor”.

sursa: ziarulnational.md / foto: privesc.eu

You may also like

Comments are closed.

By