Reținere CNA // Un avocat a cerut 30 000 de euro de la un deținut pentru a-l scoate din puşcărie înainte de termen

bani euro

Un avocat din capitală a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta ar fi cerut 28 000 de euro de la un condamnat pentru a-l elibera din detenţie înainte de termen.

Potrivit denunţătorului, avocatul susţinea că ar avea influenţă asupra administraţiei penitenciarelor, dar şi asupra unor magistraţi şi că-i poate influenţa să adopte o decizie favorabilă în privinţa deţinutului (condamnat pentru răpire de persoane şi omor).

Potrivit materialelor cauzei, avocatul ar fi acţionat în complicitate cu tatăl său care ar fi ocupat, pe timpuri, o înaltă funcţie de conducere în cadrul administraţiei naţionale a penitenciarelor, a fost procuror şi avocat. Aceştia împreună ar fi pretins de la deţinut bani în cateva tranşe, în sumă de 28 000 de euro.

Zilele acestea, avocatul i-a mai cerut 1500 de euro pentru soluţionarea definitivă a problemei – sumă transmisă sub controlul CNA.

În urma acţiunilor de urmărire penală, avocatul a fost reţinut pentru 72 de ore în momentul în care a primit 1500 de euro de la un intermediar. În prezent, el este cercetat pentru trafic de influenţă şi dacă va fi găsit vinovat este pasibil de până la 7 ani de închisoare.

You may also like

Comments are closed.

By