Reacția CNAMUP, după ce un copil de 4 luni din Capitală a decedat

urgenta ambulanta CNAMUP

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească vine cu precizări în legatură cu decesul copilului de 4 luni, în data de 30 ianuarie:

„Motivul apelului la 112 a fost copil cu febră 38°C și alergie pe gât. La cazul dat a fost direcționată o echipă de asistență medicală urgentă specializată pediatrică, care a ajuns cu întârziere din cauza că în acest interval de ore erau 38 solicitări în așteptare, în majoritatea cazurilor copii. Mama copilului a relatat medicilor că pe data de 30 ianuarie, la ora 14:00, starea copilului s-a agravat brusc și a apărut febra de 38°C. Aceasta i-ar fi administrat de sine stătător medicamente pentru scăderea febrei, iar la scurt timp a constatat că copilului i-au apărut pe corp erupții cutanate, după asistență medicală nu s-a adresat. Peste șase ore și jumătate aceasta a apelat Serviciul 112.

La momentul sosirii echipei de urgență, copilul a fost găsit în stare gravă, cu erupții cutanate pe față, gât și membre. După examinarea pacientului, echipa i-a acordat asistență medicală, fiind monitorizat permanent, cu administrare de oxigen, pe durata transportării la cea mai apropiată instituție medicală, în secția de reanimare.

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească regretă acest caz tragic și reiterează populației că ambulanța trebuie solicitată doar în cazul în care este pusă viața în pericol, întrucât apelurile non-urgente provoacă întârzieri în acordarea ajutorului medical persoanelor care se află în situații de urgență, uneori având consecințe fatale”, se spune într-un comunicat al CNAMUP.

Menționăm că părinții bebelușului susțin că micuțul a decedat din cauza medicilor care ar fi venit după 2 ore de la solicitare.

You may also like

Comments are closed.

By