Noi detalii în dosarul „Centrul de Sănătate Publică”: angajatul unei companii, reținut de CNA

centrul sanatate publica

Reprezentantul unui agent economic din capitală a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie în dosarul „Centrul de Sănătate Publică”. Acesta este bănuit că ar fi mituit funcţionarii CSP pentru a obţine peste o sută de certificate medicale privind susţinerea cursurilor de instruire igienică de către angajaţii companiei, informează Serviciul de Presă al CNA.

Acesta a fost plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore şi este cercetat pentru corupere pasivă. Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul ar fi transmis bani reprezentantului CSP, pe parcursul lunii decembrie 2018, pentru a obţine avizarea certificatelor medicale fără ca angajaţii companiei să participe la instruiri.

În prezent, numărul persoanelor audiate în dosarul CSP a ajuns la 31. Din aceştia 11 au statut de învinuit -4 se află în arest preventiv pentru 30 de zile, iar 7 şi-au recunoscut vina, cooperează cu ancheta şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Alte 20 de persoane au calitatea de bănuit.

Ofiţerii de urmărire penală, împreună cu procurorii anticorupţie, întreprind acţiuni pentru identificarea întregii scheme de corupţie.

You may also like

Comments are closed.

By