Noaptea trecută, drumarii au acoperit gropile periculoase de pe unele străzi din Capitală. Lucrările continuă

51286880_2532418596786462_7829414605364396032_n

Pe parcursul nopții, ÎM „Exdrupo” a acoperit găurile formate pe carosabil pe mai multe străzi din Capitală. Potrivit Primăriei Chișinău, drumarii au intervenit pe străzile: Ialoveni, Spicului, Viaduct, Dacia, Calea Orheiului, Socoleni, Albișoara.

Astăzi, pe parcursul zilei, lucrările vor continua pe străzile: Mihai Viteazu, Ion Creangă, Constituției, Vasile Lupu, Mircea Cel Bătrân, Alecu Russo, Igor Vieru, Petru Zadnipru și Mihai Sadoveanu.

51329023_2532418606786461_5371637660630646784_n

51294589_2532420053452983_2811769558019342336_n

51122972_2532418593453129_8150060598642606080_n

Măsura luată de autorități are scopul de a oferi siguranță participanților la trafic, prin acoperirea gropilor periculoase apărute pe partea carosabilă și care prezintă pericol sporit de producere a accidentelor rutiere.

Intervenția muncitorilor se va desfășura cu respectarea tuturor proceselor tehnologice. Gropile adânci vor fi acoperite cu pietriș, după care se va aplica betonul asfaltic rece. Înainte de așternerea materialului provizoriu suprafața defectă va fi curățată de apă și aspirată de impurități, iar la final se va executa compactarea asfaltului rece. Conform datelor prezentate de Uzina producătoare, asfaltul rece poate fi aplicat și la temperaturi de până la – 5 C. Totodată, precizăm că la plombarea gropilor de pe carosabil nu se va folosi rumeguș sau alt timp de material neconform acestor tipuri de lucrări.

ÎM „Exdrupo” urmează să achiziționeze materialul pentru a începe intervenția de întreținere și reparație curentă a străzilor, prin frezarea și plombarea gropilor cu asfalt fierbinte, atunci când condițiile meteo vor permite executarea lucrărilor.

You may also like

Comments are closed.

By