Misiunea OSCE: alegătorii au avut posibilitate liberă să aleagă, lupta electorală – competitivă, drepturile fundamentale – respectate

alegeri locale 2018

Reprezentanții Misiunii de observare a alegerilor a OSCE au constatat că scrutinul de duminică a fost liber și corect. Membrii misiunii au anunțat la o conferință de presă că alegătorii au avut posibilitate liberă să aleagă, lupta electorală a fost competitivă, iar drepturile fundamentale – respectate.

Șeful misiunii, parlamentarul georgian George Tsereteli, a declarat, în numele a peste 300 de observatori – parlamentari și experți, că alegerile parlamentare din 24 februarie au fost competitive, iar drepturile fundamentale – în linii mari, respectate. La fel, majoritatea aspectelor alegerilor au fost administrate într-un mod profesionist și transparent.

”Ziua votului a trecut fără incidente majore, observatorii au evidențiat doar aducerea organizată a votanților din regiunea transnistreană și presupunerea că unii dintre ei au fost plăți ca să voteze un anumit concurent”, a mai spus Tsereteli.

Observatorii au menționat că aceste momente se datorează dificultăților legate de deschiderea secțiilor de votare în stânga Nistrului și au exprimat speranța că noul Parlament va contribui la creșterea măsurilor de încredere între cele două maluri.

”În concluzie, a fost o campanie activă, plină de confruntări fierbinți, destul de polarizată și, în general, alegeri bine organizate”, a spus șeful misiunii de observare a OSCE.

sursa: timpul.md

You may also like

Comments are closed.

By