INCENDIU în raionul Rîșcani: o femeie a decedat, iar feciorul acesteia s-a intoxicat cu fum

pompieri

Două persoane au avut de suferit într-un incendiu produs ieri, 11 februarie, în localitatea Proscureni din raionul Rîșcani. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 13.51. La fața locului a fost îndreptat un echipaj de pompieri, care a stabilit că într-o locuință arde salteaua și lenjeria de pat, iar două persoane au avut de suferit.

O femeie în vîrstă de 78 de ani a decedat, iar feciorul acesteia în vârstă de 53 de ani a fost preluat de urgență la spital cu diagnoza intoxicație cu monoxid de carbon.

Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unei țigări nestinse. Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite ulterior.

Pompierii atenționează repetat oamenii să respecte regulile antiincendiare în special la utilizarea focului deschis, fumat sau exploatarea surselor de încălzire. Conform datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2019, în Republica Moldova au avut loc 203 incendii în care au decedat 36 de persoane inclusiv un minor.

You may also like

Comments are closed.

By