Guvernul a făcut verificări la ambasada RM din Moscova, unde a descoperit un centru de propagandă al PSRM pentru alegerile de duminică

images_cms-image-000064245

Partidul Socialiștilor, împreună cu președintele lor neformal, Igor Dodon, au transformat Ambasada R.Moldova la Moscova într-un centru de comandă electorală. Cel puțin asta reiese din rezultatele unui control pe care reprezentanți ai MAEIE l-au efectuat astăzi în cadrul misiunii diplomatice acreditate în Federația Rusă.

Informația a fost confirmată pentru portalul Deschide.MD de către ofițerul de presă de la Externe, Valeriu Rusu, care a spus că detalii vor fi oferite mai târziu.

În schimb, surse din delegația care a efectuat controlul spun că în interiorul Ambasadei este oferit în chirie un birou în care activează o organizație ce pretinde că se ocupă cu problemele diasporei, în realitate fiind o organizație de tineret a PSRM. Aceasta este condusă de Olga Cebotari (foto stânga), care, pe tot parcursul activității, s-a ocupat de agitație electorală pentru PSRM, tot ea coordonând activitatea unui centru de apel creat pentru diaspora din R.Moldova.

Un alt detaliu curios este faptul că toți studenții care solicitau să efectueze practica la Ambasada R.Moldova la Moscova, erau plasați întrun birou separat și toată practica lor consta în acțiuni de voluntariat pentru ca Cebotari să creeze organizații ale diasporei pe teritoriul FR și să studieze zonele unde trăiesc cei mai mulți moldoveni. În aceste zone se propunea ulterior deschiderea secțiilor de votare.

Tot acolo activează o altă femeie – Tatiana Boghină (originară din RM) – care este finanțată de către structuri din Federația Rusă. Ea călătorește mai tot timpul în regiuni și creează organizații ale diasporei moldovenești. Toate aceste activități erau coordonate cu Ambasadorul Neguță. Întrunirile cu diaspora, care erau puse în slujba lui Igor Dodon, erau efectuate de către organizația condusă de Olga Cebotari și de către ambasador.

În cadrul misiunii diplomatice se concentrau toate foile volante de agitație pentru PSRM și, ulterior, erau transmise în regiuni la liderii organizațiilor diasporei.

Altfel spus, misiunea se transformase într-o filială a PSRM în Federația Rusă.

Zeci de oameni, care veneau zilnic la misiunea diplomatică erau întrebați de către colaboratori și paza misiunii unde merg, ofereau un singur răspuns: „coordonat cu dl Ambasador”, iar ambasadorul confirma.

Tot acolo mergea zilnic cetățeanul moldovean Vadim Ciubară (foto dreapta), un fel de coordonator al oamenilor de afaceri moldoveni aflați pe teritoriul FR. Acesta a finanțat unele cheltuieli ale delegațiilor PSRM la Moscova. Ciubară apare și în investigația RISE Moldova despre finanțările tenebre ale PSRM.

sursa: deschide.md

You may also like

Comments are closed.

By