Directorul filialei Cahul a întreprinderii „Servicii Pază”, prins în birou când lua o șpagă de 700 de euro

cna

Şeful întreprinderii de stat „Servicii Pază”, filiala Cahul, a fost reţinut de ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Bărbatul este suspectat că ar fi primit 700 de euro de la un cetăţean pentru a-l ajuta să obţină permis de conducere.

Potrivit denunțătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influență asupra membrilor Comisiei de examinare a Agenției Servici Publice şi că îi poate determina să-l favorizeze la susţinerea probelor teoretice şi practice.

Pe circumstanţele denunţate, DGT Sud a CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar bărbatul a fost prins în flagrant chiar în biroul său de seviciu în timp ce primea 450 euro, transmişi sub controlul CNA. În urma percheziţiilor efectuate la biroul suspectului a fost găsită şi suma de bani transmisă anterior.

Bărbatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare cu aplicarea unei amenzi în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.

You may also like

Comments are closed.

By