Diaspora: Într-un timp extrem de scurt, Maia Sandu a reușit să semene ură între zeci de mii de oameni

maia sandu45454

Moldovenii stabiliţi în afara ţării continua să-şi manifeste nemulţumirea faţă de prestaţia liderilor binomului PAS-PPDA. Alexandru Cazacu, liderul asociației moldo-italiene „DOR”, denunță atacurile trollilor Maiei Sandu asupra celor care îndrăznesc să aibă alte viziuni.

“Majoritatea candidaților independenți care au îndrăznit să candideze in Europa de Vest au fost atacați de trollii zombați ai Maiei Sandu. Cel mai trist este că majoritatea dintre noi sunt de dreapta și au fost susținători activi sau taciți ai Maiei Sandu. Dar nimic nu i-a oprit pe dulăii ei”, a scris Cazacu, într-o postare pe Facebook.

Acesta aspune că numărul persoanelor din Diasporă, nemulţumite de acţiunile Maiei Sandu, este tot mai mare.

“În fiecare zi, descopăr 2-3 persoane, care n-au rezistat și spun adevărul despre metodele necrestinești cu care au fost tratați. Am zis cândva, Maia Sandu (sau strategii ei) nu au înțeles un lucru, că noi, în diasporă, suntem ca o familie și toate se află aici, mai devreme sau mai târziu. Indiferent de țara în care suntem, indiferent de viziuni. Cert este un lucru. Candidații de dreapta din diasporă au fost gata de orice luptă, dar nu de una mârșavă, făcută de un partid de dreapta, care se promovează drept „salvator al națiunii”, consideră Alexandru Cazacu.

Internautul mai spune că, într-un timp foarte scurt, Maia Sandu a reuşit să semene doar ură şi dezbinare.

“Fenomenul Maia e unul specific, pentru că, într-un timp extrem de scurt, a reușit să semene ură, între zeci de mii de oameni. Unii susținători ai ei au fost transformați în dulăi, care rup cu dinții din orice om care îndrăznește să nu fie de acord cu ei.Această euforie va trece. Mult mai rapid decât își închipuie unii. Unii din oamenii care, doar cu 3 săptămâni în urmă mă atacau mișelește, azi, își exprimă dezamăgirea față strategiile și mișcările blocului ACUM. Eu nu mă bucur. Eu mă întristez, pentru că îmi dau seama de un lucru dureros: dacă ăștia, total neprofesioniști au reușit să ne zombeze atât de tare, ce se întâmplă dacă apare, mâine, un partid diabolic, care va face acest lucru în mod profesionist”, conchide Alexandru Cazacu.

sursa: timpul.md

You may also like

Comments are closed.

By