Un tânăr de 25 ani, originar din raionul Ştefan Vodă, a fost reținut, fiind suspectat că a cauzat leziuni corporale grave unui bărbat. Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 17 ianuarie, în sectorul Centru.
Potrivit Poliției Capitalei, individul a sunat victima, în vârstă de 33 ani și i-a spus că vrea să-i restituie o datorie. Ulterior între ei s-a iscat un conflict care a generat în bătaie, individul aplicându-i victimei două lovituri de cuţit pe suprafaţa corpului. Victima a fost transportată la Institutul de medicină urgentă şi supusă unei intervenţii chirurgicale, iar individul a fost escortat la inspectorat pentru audieri.
Tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru diverse infracţiuni.
În acest context, a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale, care conform legislaţiei prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani. Suspectul este reţinut pentru un termen de 30 de zile.
Comments are closed.