Sandu, Năstase și Usatîi – piesele aceluiași mecanism ghidat din afara țării // VIDEO

troica_dodon_nastase_usatii

Binomul PAS-PPDA cooperează intens cu formaţiunea fugarului Renato Usatîi, iar acest fapt alimentează impresia existenţei unui punct de control, care le ghidează acţiunile. De această părere este vicepreşedintele Tineretului Democrat Ion Harghel, într-o nouă ediţie a emisiunii online „Într-un pas bun”.

Ion Harghel îşi bazează concluzia pe postările identice ale ortacilor PAS-PPDA şi ai „Partidului Nostru”, care vizează calitatea unor drumuri din Republica Moldova.

„Atât Maia Sandu, cât și oamenii lui Usatîi, vorbesc și arată porțiuni de drumuri rele din Moldova. Și nu cred în teorii ale conspiratiei, dar ţinând cont şi de discuţiile dintre Ţopa şi Platon, tare mai seamană asta a acţiuni coordonate din acelaşi centru de comandă”, susţine Ion Harghel.

Autorul se referă şi la campania „Drumuri Bune pentru Moldova”, pe care exponenţii binomului PAS-PPDA încearcă să o denigreze.

„PDM a reușit în 2018 să construiască 1200 km de drumuri, iar începând cu 2019 vom construi câte 2600 km pe an. Avem încă mult de lucru și de asta PDM trebuie să guverneze și după 24 februarie, pentru ca proiectele începute, inclusiv #DrumuriBune, să aibă continuitate. Pentru unii probabil 1200 km de drum asfaltat într-un an o fi puțin, dar trebuie să știți că dacă vin alții la putere, atunci se va reveni la „normalitatea” de pe timpul guvernării PLDM, când pe an se construiau doar câte 100 km de drum”, a mai spus tânărul democrat.

Acesta îi reaminteşte, de asemenea, lui Andrei Năstase că naşul său, Victor Ţopa, a fost ministru al Transporurilor şi nu a realizat nimic în această funcţie.

“Apropo, nașul lui Năstase, Victor Țopa, la fel a fost ministru al Transporturilor, câte mii de km s-au construit atunci? Ce a realizat Țopa la Transporturi în afara atacului raider asupra AIR Moldova?”, se întreabă autorul.

“Maia Sandu, Năstase, Usatîi etc., ar fi bine să înceapă a prezenta propriul lor plan de țară, nu doar să-l vorbească toata ziua pe Plahotniuc. Eu dacă aș fi fost susținătorul vinegretului ACUM, după ce din 2015 tot aud cât de rău este Plahotniuc, mi-aș fi pus acum fireasca întrebarea – dar ce va face blocul ACUM? Care este strategia prin care voi o să construiti cate 10 000 km de drum asfaltat pe an?”, conchide Ion Harghel.

sursa: timpul.md

You may also like

Comments are closed.

By