Pavel Filip: Majorările și proiectele nu sunt pomeni electorale

filip gov

Premierul Pavel Filip neagă declaraţiile conform cărora Partidul Democrat se promovează folosind resursele Guvernului. În cadrul prezentării raportului de guvernare la trei ani de activitate, prim-ministrul a declarat că în campania electorală vom avea parte de multă minciună şi speculaţii, iar partidul care este la guvernare mereu va fi învinuit de folosirea instrumentelor administrative.

„Vreau să privesc toate aceste declarații prin prisma campaniei electorale. Cu părere de rău cu toții o să avem parte de multă minciună și speculație în acest sens. Nu cred că există vreo țară unde partidul care este la guvernare să nu fie învinuit de folosirea intrumentelor administrative. Fiecare tinde să scoată în evidență acest lucru, eu îmi exprim dezacordul cu certitudine în acest sens.

Am studiat câteva materiale personal, dacă tot vorbim de Promo-Lex și îmi pare rău că s-a promovat o minciună atunci când s-a scos în evidență 3 primării. Am fost vizat eu personal, după care au venit cu dezmințiri primarii din aceste primării, iar Promo-Lex-ul a spus că ei nu sunt obligați să confirme și nu verifică datele și lucrurile despre care au auzit”, a spus prim-ministrul Filip.

Cât privește participarea deputaților democrați la tăierea panglicii Drumuri Bune, Pavel Filip a spus că ei sunt parte a „garniturii de guvernare”.

„Cum să nu participe? Sunt oameni care au fost în această garnitură de guvernare, oameni care au votat şi au susţinut proiectele care au fost votate la Guvern. Atunci când spun că noi venim cu pomeni electorale, cu majorări sau proiecte de drumuri, categoric nu este așa.

Nu este o pomană electorală a guvernului, dar este un merit și un drept al Guvernului, un drept obținut cu multă muncă şi sudoare”, a comunicat premierul Pavel Filip.

sursa: publika.md / foto: gov.md / video: privesc.eu

You may also like

Comments are closed.

By