Lefuri ca în Uniunea Europeană // PD își propune să majoreze salariul mediu pe economie aproape de două ori

50498886_2004275483027296_5058606378080272384_n

În următorii patru ani, salariul mediu pe economie în țara noastră va crește aproape de două ori și va ajunge la 12600. Potrivit Manifestului electoral, care a fost prezentat astăzi de Partidul Democrat, moldovenii ar putea câștiga acasă în medie câte 650 de euro pe lună, mai mult decât primesc rușii, românii sau ucrainenii. În țările vecine salariul mediu pe economie este de până la 600 de euro.

Partidul Democrat din Moldova își propune și pe viitor să continue indexarea pensiilor și majorarea compensație pentru încălzire în perioada rece a anului de la 350 până la 700 de lei pe lună. În Manifest se mai spune că va fi majorată pensia de dizabilitate, vor fi oferite alocaţii echitabile pentru persoanele cu nevoi speciale şi vor fi realizate programe de incluziune socială. Documentul prevede mai multe beneficii și pentru tinerii din Republica Moldova.

Astfel, PDM își propune să continue programul Prima Casă. ”Obiectivul nostru este de a da mai multor mii de tineri din toată ţara şansa de a-şi cumpăra propria locuinţă în următorii 4 ani”, se menționează în Manifest. Așa cum a promis și liderul PDM, Vlad Plahotniuc, democrații vor introduce alocaţia lunară, în valoare de 200 de lei, care va fi acordată fiecărui minor până la împlinirea vârstei de 18 ani. Iar indemnizaţia unică pentru naşterea copilului va crește de la 6303, cât este în prezent, până la 10.000 de lei.

Din 2016 și până în prezent, în perioada guvernării Partidul Democrat din Moldova, salariul mediu și pensia au crescut cu 50%. Totodată, a fost majorată indemnizaţia unică la naştere de la 3000 de lei la 6303 lei şi a crescut ajutorul pentru încălzire. Un mare success l-a avut și programul Prima Casă, măsură luată pentru stoparea migraţiei.

sursa: hotnews.md

You may also like

Comments are closed.

By