IGSU: În 24 de ore, salvatorii au deblocat mai multe vehicule, printre care ambulanțe și un autobuz școlar

IMG_0134

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații pentru deblocarea și tractarea mijloacelor de transport de pe traseele țării.

De ajutorul salvatorilor a fost nevoie pe drumurile din raioanele Râșcani, Ungheni, Hâncești, Șoldănești, Edineț, Soroca. Călărași, Rezina, Cahul, UTA Găgăuzia, dar și municipiul Chișinău.

Angajații IGSU au avut misiunea de a tracta un autobuz școlar fără elevi în apropiere de localitatea Parcani, raionul Șoldănești, dar și o ambulanță cu pacient în apropiere de localitatea Rublenița, raionul Soroca. Șase autocamioane care nu se puteau deplasa în pantă au fost deblocate de pompierii din Rezina, iar o altă ambulanță care se grăbea la pacient a fost tractată de salvatorii din Ungheni.

Salvatorii din cadrul Direcției Situații Excepționale Bălți au avut ieri o misiune mai neobișnuită. Aceștia au adus pentru localnicii satului Valea Norocului, raionul Sângerei, pâine. Salvatorii au împărțit pâine oamenilor în etate, dar și persoanelor cu dizabilități care aveau dificultăți de deplasare. Unsprezece familii au beneficiat de ajutorul pompierilor.

Conform informației Administrației de Stat a Drumurilor, pe parcursul zilei ieri, la lucrările de împrăștiere a materialului antiderapant pe partea carosabilă au fost implicate 340 unități de tehnică și 580 de persoane, fiind împrăștiate 1300 tone de material antiderapant. Drumurile din țară sunt practicabile, dar se circulă în condiții de iarnă.

IGSU va continua monitorizarea situației din țară și va interveni la solicitările cetățenilor. În caz de riscuri oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență Serviciul 112.

You may also like

Comments are closed.

By