Două automobile cu numere lituaniene, reținute la frontieră (FOTO)

vama larga kelmenti.jpg9.jpg

Polițiștii de frontieră au dispus indisponibilizarea a două mijloace de transport, ambele cu plăcuțele de înmatriculate lituaniene. Asupra acestora au fost semnalate nereguli privind admiterea temporară pe drumurile naționale. Incidentele au fost consemnate ieri, 17 ianuarie curent, la frontiera de nord a țării.

Potrivit unor informații cu caracter operativ, patrula Poliției de Frontieră a stopat pe sectorul de responsabilitate au autoturism de model Ford Focus. În timpul verificării în baza de date guvernamentală a Lituaniei, mijlocul de transport sus menționat, nu mai era la evidență și nici înregistrat în modul stabilit de legislația în vigoare.

Documentat este un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 42 de ani, care nu și-a respectat obligativitatea de a perfecta actele necesare astfel că mașina a fost plasată la SPF Briceni până la elucidarea circumstanțelor.

Screenshot_8

Și în punctul de trecere Larga – Kelmențî a fost reținut un autoturism de model Opel Zafira la volanul căruia se afla un cetățean al Ucraieni. Acesta s-a prezentat pe direcția ieșire din țară pentru autorizarea trecerii prezentând actele necesare.

În timpul verificărilor s-a stabilit că mijlocul de transport nu avea asigurarea valabilă pentru Republica Moldova, mai mult figura ca fiind radiat de la evidență din Lituania.

Interogat, cetățeanul a comunicat ca și-a retras masina personal de la evidență pentru ca ulterior să o înregistreze în Ucraina, iar despre prevederile legale care interzic circulația mijloacelor de transport neînregistrate nu îi sunt cunoscute.

Screenshot_7

Ambii conducători auto riscă o amendă de 12 unități convenționale, conform art. 229 a Codului Contravențional al RM.

You may also like

Comments are closed.

By