Chirtoacă prezintă documente că Năstase a fost implicat în escrocheria de la Air Moldova și a obligat oamenii din Moldova să-i achite nașului 7 milioane de euro

topa_nastase

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, vine cu o serie de dezvăluiri despre implicarea șefului PPDA, Andrei Năstase, în escrocheria din anul 2000, numită ”privatizarea Air Moldova”. Liberalul prezintă o serie de documente care confirmă că ”investitorul german” din tranzacția de acum 19 ani este, de fapt, nașul de cununie al lui Năstase, Victor Țopa, pe atunci ministru al Transporturilor la Chișinău.

”Puteti vedea informații oficiale dintr-o baza de date a Germaniei cu privire la faptul că compania germană „Unistar Ventures” GMBH (în prezent denumită „German Aviation Capital” GMBH), care a procurat în anul 2000 49% din acțiunile „Air Moldova”, era germană doar cu numele, cu sediul și cu administratorul pensionar, dar nu și cu fondatorii. Era deci foarte și foarte moldovenească, de fapt, avându-i în spate pe Ministrul Transporturilor de atunci, Victor Țopa, soția sa, Ana, precum și finul lor de cununie – Andrei Năstase, vicedirector general al „Air Moldova”, responsabil de probleme juridice”, scrie Chirtoacă.

Șeful PL a explicat că a revenit la acest subiect după ce, ”pe 17 ianuarie, la o reuniune de nivel internațional, Andrei Năstase s-a dat de gol cu privire la apartentența sa de la bun început la aceasta escrocherie din anul 2000” și precizează că a făcut o investigație, ”atât cât a fost posibil în ultimele trei zile”.

Dorin Chirtoacă declară că, având în vedere informațiile obtinute, este vorba de fapte și informații din prima sursa, cu documente care arată fondatori, acțiuni, schimbări de denumiri de firmă, bilanțuri contabile, toate fiind date publice din baze de date oficiale.

”Astfel, mitul „investitorului” german din anul 2000 de la „Air Moldova” este spulberat definitiv. Prin urmare, cele 7 milioane de Euro, care au fost incasate prin intermediul CEDO, au ajuns la nimeni alții, decât la Victor Țopa și Andrei Năstase”, constată Chirtoacă.

Șeful liberalilor precizează că ”primul milion de euro din aceasta sumă provine dintr-un credit bancar de la BEM, facilitat în anii 1999-2000 de Viorel Țopa, președinte BEM pe atunci, lui Victor Țopa, adus apoi ca „investiție” din Germania. Acest milion de euro așa și nu a fost întors până astăzi BEM-ului și face parte astfel din furtul miliardului de euro, care s-a acumulat în anii următori, până deja, cum știm, în 2014”.

Chirtoacă mai spulberă și o altă minciună a lui Năstase, că doar a reprezentat la CEDO interesele lui Victor Țopa, în calitate de avocat. Acesta prezintă documente care confirmă că șeful PPDA a fost avocat al firmei „Unistar Ventures” (UV), cu rădăcini în off-shorul cipriot, șef al căreia era soția lui Țopa, Ana. Năstase a obținut la CEDO ca Moldova să-i plătească nașului său 7 milioane de euro pentru anularea escrocheriei de la Air Moldova.Ulterior, UV a devenit „German Aviation Capital” GMBH (GAC), iar director al acesteia este fiica lui Victor Țopa, Gabriela.

”Tot la aceasta firma, ca avocat și reprezentant prin procură ani la rând a fost Andrei Năstase, care a mințit în toți acești 18 ani că este vorba de investitori germani și nu de nașii săi de cununie. Așadar, nu i-a reprezentaf doar la CEDO, precum afirmă, dar a și lucrat pentru „investitorul german”, nașul Victor Topa. Probabil tot acolo lucrează azi și soția, ca doar este un business de familie, încă din anul 2000”, continuă Chirtoacă.

Acesta prezintă și detalii privind implicarea lui Năstase a mamei și soacrei sale în scheme frauduloase și anume că au primit ”niște sute de mii de Euro de la alte off-shoruri, din Gibraltar și Bahamas”.

”Doamna Ana Năstase de la Mândrești și cuscra sa, Dumnealor oare ce știu din toate astea?”, se întreabă Chirtoacă.

O concluzie preliminară la care ajunge Dorin Chirtoacă este că unitatea și credibilitatea opoziției pro-europene și unioniste nu poate fi construită pe afaceri murdare din trecut, milioane de euro încasate „onorabil” de pe spatele oamenilor aflați într-o sărăcie lucie (din bugetul de stat), cu firme germane paravan etc.

”Apare și o întrebare, cum au fost trecute filtrele de integritate și meritocrație? Da, și cum rămâne cu „onoarea”, care nu face nici 30 de banuți?”, le bate obrazul lui Sandu și Năstase.

50946208_2303221579711638_195097944527994880_n

50519806_2303205769713219_7130570654042030080_n

50728434_2302267859807010_9035270460907978752_n50408630_2302270573140072_6155339501318176768_n50337172_2302267646473698_3407252286685052928_n50170512_2302516696448793_5698923325456121856_n50086343_2302266733140456_3177199931207188480_n

50110587_2302485409785255_38920534074851328_n

50241629_2302515109782285_1280331314305695744_n

50272033_2302515066448956_1570444994961997824_n

50272842_2303538499679946_3960593199969337344_n

50320779_2303537793013350_8950256642755133440_n

50565265_2302515143115615_782394078980472832_n

50576385_2302515163115613_447270189034110976_n

50635367_2302515103115619_4174509354726195200_n

50695643_2302485876451875_5665551781753520128_n

50707821_2302485999785196_2954465130554851328_n

50754252_2302485516451911_3073720068668915712_n

50420006_2302782719755524_9027461102262288384_n

50792657_2302515073115622_3554116210880675840_n

50835156_2303537779680018_7353133183556124672_n

51056000_2303537819680014_6474321546956505088_n

 

 

You may also like

Comments are closed.

By