Jefuită chiar lângă bancomat: un tânăr i-a furat 2 000 de lei din mână

20181213114448

Un tânăr în vârstă de 19 ani, originar din Orhei, a fost reţinut de poliție, fiind bănuit de comiterea unui jaf. Incidentul a avut loc în seara zilei de 6 decembrie, pe bd. Negruzzi.

În timp ce victima de 33 ani se afla la bancomat și efectua operațiunea de extragere a banilor, individul s-a apropiat și, în mod deschis, i-a sustras din mână 2 000 lei, după care a fugit.

Ulterior, individul a fost reținut. În cadrul acțiunilor procesual penale, suspectul și-a recunoscut vinovăția. Acesta anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare.

În acest context a fost dispusă inițierea unei cauze penale pentru jaf. Conform legislației penale în vigoare, el riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

You may also like

Comments are closed.

By