Descarcerare în această noapte la Glodeni: un mort și doi răniți

images_cms-image-000019902

În această noapte salvatorii au fost alertați pentru a efectua lucrări de descarcerare în urma unui accident grav de circulație produs în apropierea satului Camenca, raionul Glodeni. Apelul la serviciul 122 a fost înregistrat la ora 03:04 minute.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, un autoturism de model Honda Acord a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit, că în urma accidentului, bărbatul de pe banchetă din față în vîrstă de 20 de ani a decedat pe loc, iar șoferul de 20 de ani și al doilea pasager, în vîrstă de 51 de ani, au rămas blocați între fiarele autoturismului.

Angajații Unității salvatori și pompieri Glodeni, au efectuat lucrările de descarcerare reușind în cel mai scurt timp să elibereze cele două persoane din mașina accidentată.

În urma accidentului ambii bărbați au suferit diverse traumatisme, fiind ulterior transportați la spitalul raional din Glodeni. Alte circumstanţe urmează a fi stabilite de către organele de drept.

Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații de risc.

You may also like

Comments are closed.

By