AITA salută legea care prevede că intermediarii în asigurări nu vor mai putea încasa comisioane sau alte plăți pentru RCA și Carte Verde

images

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto (AITA) salută aprobarea de către Parlament a normei legale care prevede, între altele, că intermediarii în asigurări nu vor mai putea încasa comisioane sau alte plăți de la clienți pentru asigurările obligatorii auto (RCA și Carte Verde).

Reprezentanţii AITA cred că prevederea este benefică pentru cel puţin un milion de consumatori din ţară şi că ea trebuie să fie promulgată de preşedintele Igor Dodon.

“Asociaţia AITA solicită intervenția fermă, cât mai urgentă a autorităților statului pentru ca modificarea legislației să intre în vigoare din 1 ianuarie 2019, întrucât este un subiect cu caracter public extrem de larg, având în vedere milioane de clienți afectați, inclusiv şi operatorii de transport rutier din ţară”, se conţine într-un comunicat al Asociaţiei.

“Credem că în prezent plătim un preț majorat pentru asigurările ce ne sunt impuse de stat prin lege, din cauza comisioanelor exagerate primite de intermediari. Conform datelor publice, brokerii de asigurare au încasat în 9 luni ale anului 2018, doar din intermedierea asigurărilor auto, venituri de aproape 100 de milioane de lei”, mai spus reprezentanţii AITA.

Asociaţia AITA este o organizaţie nonguvernamentală, înfiinţată în 1992, care promovează și apără interesele a cca 700 de agenţi economici – operatori de transport rutier din Republica Moldova pe plan intern și internațional.

 

You may also like

Comments are closed.

By