Votat de Parlament! Notarul va putea desface căsătoriile

notar

Desfacerea căsătoriei, prin acordul soţilor, ar putea fi făcută la notar. Parlamentul, în ședința de astăzi, a votat în lectură finală, proiectul noii legi privind procedura notarială.

Potrivit proiectului, cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul soţilor poate fi depusă la orice notar în baza acordului comun al soţilor şi în prezenţa acestora. Cererea de desfacere a căsătoriei se va întocmi în scris, după modelul aprobat de Ministerul Justiţiei.

Aceasta, potrivit noilor reglementări, trebuie să vizeze, după caz, modul de participare a părinţilor la educaţia, întreţinerea copiilor minori comuni, stabilirea domiciliului acestora, plata pensiei de întreţinere a soţului sau partajul averii comune dobândite în perioada căsătoriei.

La momentul înregistrării cererii notarul va acorda soţilor, potrivit prevederilor Codului familiei, un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de desfacere a căsătoriei. Termenul pentru retragerea cererii de desfacere a căsătoriei va putea fi prelungit cu maximum 30 de zile. La expirarea termenului notarul va emite încheierea de desfacere a căsătoriei prin acordul părţilor și în termen de trei zile o va transmite organului de stare civilă teritorial, pentru efectuarea înregistrării actului de stare civilă.

De asemenea, noile reglementări instituie competenţe lărgite ale notarului cu privire la autentificarea înscrisurilor şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri.

Proiectul a fost votat, în lectură finală, de către 60 de deputați din cei prezenți la ședință.

You may also like

Comments are closed.

By