Referendumul privind reducerea numărului de deputați urmează să fie organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare

alegeri

Referendumul pentru reducerea numărului de deputați urmează să fie organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare. În acest sens, urmează să fie pregătită o hotărâre a Legislativului. Subiectul a fost discutat la ședința săptămânală a Partidului Democrat din Moldova.

”Altă chestiune este despre referendumul pentru reducerea numărului de deputați de la 101 pâna la 61 și pentru posibilitatea ca cetățenii să retragă mandatele deputaților care i-au dezamăgit. În ședință, am discutat cu colegii despre organizarea acestui plebiscit, în acest sens, zilele trecute fiind făcute modificările legislative necesare, pentru a putea organiza referendumul, în aceeași zi cu alegerile parlamentare din februarie”, a venit cu detalii președintele PDM, Vlad Plahotniuc.

Potrivit liderului democraților, deputații vor pregăti o hotărâre a Parlamentului, care să fie votată în timpul apropiat, astfel, încât instituțiile care se ocupă de organizarea alegerilor să aibă timpul necesar pentru organizarea bună a acestui plebiscit.

Potrivit unui sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, peste 72 la sută dintre moldoveni susțin ideea Partidului Democrat de a reduce numărul deputaților.

Scrutinul parlamentar este planificat pentru 24 februarie 2019. Modificările ce țin de numărul parlamentarilor ar putea fi introduse doar pentru Legislativul ales peste patru ani.

sursa: timpul.md

You may also like

Comments are closed.

By