Petru Bogatu: Permiteți-i lui Năstase să aibă două fețe. Una publică pentru popor şi alta discretă pentru Kozlovska, Țopa și alți confidenți

open-dialog-foundation_92282200_27464300

Justificarea liderului PPDA, Andrei Năstase, care spune că a mers la acţiunile organizate de fundaţia Open Dialog doar ca persoană fizică, este ieftină şi îi developează duplicitatea. De această părere este analistul politic Petru Bogatu, într-un editorial publicat de portalul deschide.md.

“Și fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, primea cadouri scumpe și călătorea cu avionul lui Ilan Șor la meciurile de fotbal de la Moscova nu ca persoană juridică, ci exclusiv ca persoană fizică. Ca microbist umil. Avea grijă să izoleze, după cum spun alchimiștii, elementul subtil de cel brut. Când în toiul unei escapade amoroase a vrut să-l sune pe președintele României, și-a îmbrăcat șortul, transformându-se pe loc dintr-un Casanova gol-pușcă într-un cogeamite om de stat. Nu insinuez, Doamne ferește, că și Andrei Năstase ar fi un tip excentric, că ar avea preocupări exotice. Dar trebuie să aibă și el posibilitatea să-și delimiteze viața politică de cea profane”, scrie Petru Bogatu.

În continuare, Petru Bogatu face o radiografie ironică a declaraţiilor şi gesturilor scandaloase făcute de Andrei năstase, în calitate de “persoană fizică”.

“Liderul PPDA este om și nimic omenesc nu are cum să-i fie străin. Simte și el, pesemne, nevoia să despartă metafizicul de fizicul din sine. Să pună deoparte lupta cu oligarhia, iar de altă parte angajamentele față de nașul din Frankfurt. Să glorifice în vorbe cauza europeană, iar în fapte să-i pună batista pe țambal. Să distingă viața de partid de cutumele clanului din care face parte. Să desprindă retorica politică de grija filială pentru conturile bancare ale mamei și soacrei. Așa că lăsați-l în pace pe Andrei Năstase. Nu-i mai căutați nod în papură. Dați-i voie să se detașeze, în ipostaza de persoană fizică, de angoasele liderului de partid. Să separe plăcerea de corvoadă”, notează analistul.

Concluzia lui Petru Bogatu este limpede: Andrei Năstase este un personaj duplicitar, care se îneacă în propriile minciuni.

“Permiteți-i să aibă două fețe. Una publică pentru vulgul prostit. Și alta discretă pentru Kozlovska, Țopa și alți confidenți care îl răsplătesc însutit”,
conchide petru Bogatu.

You may also like

Comments are closed.

By