Doi iubiți recrutau fete pentru prestarea serviciilor sexuale în mai multe apartamente din Chișinău

femeie-arestata-catuse

Doi concubini, cu vârsta cuprinsă între 18 și respectiv 21 de ani, originari din raioanele Criuleni și Nisporeni, au fost reținuți de poliție. Ambii sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de trafic de copii în scop de exploatare sexuală comercială, prin abuz de vulnerabilitate a persoanei, exprimată prin situația precară a victimei din punct de vedere a supraviețuirii sociale.

În perioada anului 2017, cei doi au recrutat mai multe tinere, printre care și trei minore cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani, originare din raioanele Anenii Noi și Telenești. Ulterior, victimele erau adăpostite în mai multe apartamente închiriate din mun. Chișinău.

După recepționarea apelurilor clienților urmare a anunțurilor plasate pe site-uri de publicitate, tinerele erau transportate în diferite localuri din capitală pentru prestarea serviciilor sexuale comerciale contra sumei de 800 de lei pentru o oră, banii fiind ridicați de traficanți, care rețineau circa 50% din venitul obținut ilegal.

Victimelor infracțiunii le-a fost acordată asistența psihologică și juridică necesară.

În prezent, se întreprind acțiuni pentru identificarea tuturor victimelor, dar și a altor persoane eventual implicate în comiterea infracțiunii.

Cei doi făptuitori au fost reținuți pe un termen de 72 ore, procurorii urmând să solicite instanței de judecată aplicarea față de învinuiți a măsurii arestării preventive.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani.

You may also like

Comments are closed.

By