Deținătorii de terenuri vor fi obligați să nimicească buruienile

campburuieni

Deținătorii de terenuri vor fi obligați să întreprindă măsuri de combatere și prevenire a răspândirii buruienilor. Noile reglementări se conțin într-un proiect de lege de modificare a Codului funciar și Codului Contravențional al Republicii Moldova, votat de plenul Parlamentului, în I lectură.

Autorii inițiativei legislative propun sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației de combatere și prevenire a răspândirii buruienilor. Sunt prevăzute amenzi de până la 1 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, și de maxim 6 000 pentru persoanele juridice. Amenzile vor fi aplicate de către Inspectoratul de Protecție a Mediului.

Reglementările mai stabilesc competențe pentru Guvern de elaborare a măsurilor de protecție a terenurilor, inclusiv combaterea și prevenirea răspândirii buruienilor. De asemenea, consiliile raionale și municipale, precum și consiliile sătești și orășenești vor exercita controlul asupra folosirii și protecției terenurilor.

Potrivit autorilor, modificările propuse au drept scop diminuarea efectelor negative asupra sănătăţii populaţiei provocate de mai multe buruiene, inclusiv ambrozia. Polenul de ambrozie provoacă alergii severe. Ambrozia a fost declarată de către experții Comisiei Europene ”o specie periculoasă pentru sănătate”.

You may also like

Comments are closed.

By