Peste 500 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat locuințe prin intermediul programului „Prima casă”

prima casa 3

Peste 500 de familii și tineri necăsătoriți și-au procurat apartamente și case prin intermediul Programului „Prima Casă”, lansat de autorități în luna martie curent.

Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), până acum 500 de solicitanți au primit credite și garanții active la procurarea unei locuințe. De asemenea, 27 de cereri sunt acceptate și urmează să fie semnate contractele de credit. Alte 33 de cereri sunt în proces de analiză, notează ziarulnational.md.

Sursa citată precizează că dintre cei 560 de solicitanți eligibili, 397 sunt familii tinere, iar 163 – persoane necăsătorite.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului „Prima Casă” și extensiile acestuia – „Prima Casă 2” și „Prima Casă 3” este de 59,29 de metri pătrați.

Valoarea medie a locuințelor procurate de beneficiari este de 544 de mii de lei, iar vârsta medie a solicitanților este de 31 de ani.

Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Ion Chicu susține că numărul cererilor „Prima Casa”, depuse în august-septembrie, este cu 40 mai mare ca în precedentele patru luni. „Astăzi 104 de beneficiari „Prima Casa” 2 și 3 au primit în conturi compensații de la bugetul de stat în sumă totală de 66,4 mii lei. În total avem înregistrate 147 de cereri pentru Programul „Prima Casă” 2 și 3, cu 57 de cereri mai multe comparativ cu sfârșitul lunii august”, a scris acesta pe Facebook.

Până acum, valoarea creditelor acordate de către bănci în cadrul Programului este de peste 230 de milioane de lei, iar suma totală a garanțiilor active acordate de Guvern – 115 442 027,9 lei.

Programul de stat „Prima casă” a fost lansat pe 26 martie curent. Ulterior, în cadrul proiectului, au fost oferite facilități speciale pentru funcționarii publici, iar recent a fost anunțată inițiativa de a crea condiții mai avantajoase pentru familiile care au copii, statul oferind compensații între 10 și 100% din costul apartamentului.

 

You may also like

Comments are closed.

By