Premierul Filip a discutat cu vicepreședintele „Gazprom”, Valerii Golubev // Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale

20180925-_m3_5658

Prim-ministrul Pavel Filip a avut marți o întrevedere cu vicepreședintele „Gazprom”, Valerii Golubev. Părțile au discutat despre asigurarea pieței interne cu gaze naturale, tranzitul acestora, dar și procedurile de reorganizare a SA „Moldovagaz”, impuse de cadrul legal național și angajamentele asumate.

Conducerea concernului rus a dat asigurări că în 2019 piața internă din Republica Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale precum s-a convenit anterior.

În cadrul discuțiilor, a fost abordat și subiectul privind necesitatea reorganizării SA „Moldovagaz”, dar și a celorlalte întreprinderi de distribuție a gazelor naturale aflate în proprietatea companiei, în conformitate cu prevederile legislației Republicii Moldova, dar și cu directivele europene, în special pachetul III energetic. Termenul de implementare a prevederilor este 1 ianuarie 2020. Pavel Filip a menționat că Guvernul va asigura suportul necesar pentru restructurarea sectorului în termenii stabiliți și crearea unei piețe concurențiale în domeniu, potrivit unui comuncat al Guvernului.

Valerii Golubev l-a invitat pe prim-ministrul Pavel Filip să participe la ceremonia aniversară a companiei „Moldovagaz”, care va marca 20 de ani de activitate, în anul 2019.

You may also like

Comments are closed.

By