Polițist de patrulare din Bălți, reținut în moment ce lua o șpagă de 200 de euro

mita

Un polițist de patrulare din Bălți a fost prins în flagrant delict în moment ce primea 200 de euro de la o persoană, căreia i-ar fi promis c-o scapă de răspundere pe un caz de accident rutier.

Potrivit denunțătorului, bănuitul i-ar fi dat asigurări că ar avea influență asupra ofițerului de urmărire penală, în procedura de examinare a căruia se află materialele pe faptul accidentului produs la finele lunii august 2018, și că-l poate determina să adopte o decizie finală favorabilă.

Pe circumstanțele denunțate, DGT Nord a CNA a pornit o urmărire penală pentru trafic de influență, iar polițistul a fost prins în flagrant în preajma Teatrului „Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți, în timp ce primea 200 de euro, transmiși sub controlul CNA. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 150 000 de lei.

La moment, se întreprind acțiuni în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cazului și identificării persoanelor implicate.

You may also like

Comments are closed.

By