O tânără din Ucraina, prinsă fără acte prin satul Tudora: este pasibilă de cercetare penală

politia frontiera

O tânără din Ucraina este documentată pentru trecerea ilegală a frontierei de stat. Incidentul a fost semnalat în data de 10 septembrie, în satul Tudora.

Angajații Sectorului Poliției de Frontieră Tudora-1 au fost alertați de către localnici că ar exista o posibilă trecere ilegală a frontierei de stat. În acest sens, oamenii legii au identificat o persoană străină pe străzile satului Tudora.

În cadrul audierilor, s-a constatat că tânara, în vârstă de 32 de ani, este originară din orașul Beleaivca, regiunea Odesa. Aceasta a recunoscut că a traversat frontiera moldo-ucraineană pentru a vizita un prieten, eschivându-se de la control din lipsa documentelor de călătorie.

Inspectorii PF documentează în continuare cazul sub toate aspectele legale, pentru a elucida toate circumstanțele. Persoana riscă o amendă în mărime de pînă la 750 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani, conform art. 362 Cod Penal al RM.

Poliția de Frontieră aduce la cunostința cetățenilor Republicii Moldova că persoanele care dețin informații privind orice tip de încălcare la frontiera de stat sunt remunerate, inclusiv recunoștință populației locale care este tot mai activă și susține activitatea instituției de frontieră.

You may also like

Comments are closed.

By