Blogger: Oare Domnica Manole a primit invitație la recepția organizată de Ambasada Franței la Chișinău?!

img_5477

Ambasada Franței în Republica Moldova a organizat o recepție, cu ocazia schimbării locației, pe strada București, din Capitală. Bloggerul Corneliu Gandrabur se întreabă, mai în glumă, mai în serios, dacă la eveniment a fost invitată și magistrata Domnica Manole, cea care a pus serios umărul la respectiva mutare.

”Sunt extrem de curios dacă dna judecător a fost invitată la recepția de mutare a sediului. Nu de alta, dar ar fi fost amuzant, mai ales că dna acum este deja activistă civică și luată sub aripa binomului #PAScuDA. Deci „merită” o invitație în calitate de francofonă și de activistă”, scrie Corneliu Gandrabur.

Amintim că Ambasada Franței a fost nevoită să-şi caute un nou sediu, după un scandal-monstru, declanşat în 2015, din cauza unor blocuri de locuit.  Acest lucru este urmarea unei decizii emise de judecătoarea Domnica Manole în 2014. Potrivit unei investigații a Centrul de Investigații Jurnalistice, Manole a emis hotărârea în favoarea unei companii de construcții, care a obținut, aproape gratis, un teren.

Tot ea a fost președintele completului de judecată de la Curtea de Apel, care a examinat recursul primăriei Chișinău împotriva construcției acestor clădiri.

Manole, împreună cu ceilalți judecători, a respins recursul și a dat câștig de cauză companiei care a ridicat un bloc chiar în coasta Ambasadei Franței, fapt ce a provocat un scandal diplomatic.

În timp ce liderii PAS şi PPDA trâmbiţează la toate colţurile că Domnica Manole este o magistrată cu multă verticalitate, în realitate aceasta nu este chiar atât de imaculată, cum pretinde. Ea a fost protagonista mai multor cazuri scandaloase.

Unul dintre acestea s-a produs în anul 2008, atunci când Pro TV a înregistrat o discuție, în spatele ușii întredeschise a biroului judecătoarei Manole, când ea discuta cu președintele de atunci al Consiliului Municipal, Eduard Muşuc, şi-i dădea sfaturi acestuia cu privire la un proces în care politicianul era implicat. Acest lucru este interzis de lege. Peste jumătate de an, CSM i-a aplicat cea mai mică pedeapsă posibilă – avertizarea.

În 2013, Ziarul de Gardă scria că Domnica Manole deţine cele mai multe maşini dintre toţi judecători din R. Moldova – 11 la număr. Asta chiar dacă avea un salariu de câteva mii de lei. Majoritatea dintre ele erau închiriate unei companii de taxi. După acel articol, Domnica Manole a fost investigată de Comisia Naţională de Integritate (CNI), care a constatat că magistrata nu a indicat în declarația sa de avere un garaj, venitul din vânzarea a două mașini, două conturi bancare și două firme ale soțului.

Magistrata în cauză este vinovată și de cel puțin două condamnări ale Republicii Moldova la CEDO.  Este vorba de dosarele Hyde Park și alții v. Republica Moldova (hotărârea CEDO  a fost emisă la 31 martie 2009) și hotărârea Avram si Alții v. Moldova din 5 iulie 2011. Din cauza acestor condamnări, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să achite despăgubiri din buzunarele cetățenilor de peste 50 de mii de euro.

sursa: hotnews.md

You may also like

Comments are closed.

By