Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte circa 43 au fost rănite, după ce un bărbat a intrat cu maşina într-o piaţă aglomerată din Hengyang, sudul Chinei.
Tragedia s-a petrecut miercuri, după ce un SUV de culoare roşie a pătruns în piaţa Binjiang din oraşul Hengyang, provincia Hunan, la ora locală 19:40 (11:40 GMT).
Şoferul, care are antecedente penale, a fost arestat, au anunţat oficialii. Un oficial local a descris incidentul ca fiind un caz deliberat şi cu intenţia de provoca răni.
Suspectul este un bărbat de 54 de ani, Yang Zanyun, și a făcut închisoare pentru incendiere şi deţinere de droguri.
sursa: a1.ro
Comments are closed.