START sezonului de vânătoare! Află ce specii pot fi vânate și care sunt regulile!

ca-1

Din 18 august până pe 14 octombrie, este deschis sezonul de vânătoare la porumbei și prepelițe. Vânătorii vor avea dreptul să prindă într-o singură zi cel mult 20 de prepeliţe şi până la 15 porumbei.

Începând cu 22 septembrie – până pe 30 decembrie, se admite vânarea gâștelor, rațelor, lișițelor, găinușelor de baltă și limicolelor.

Mistreții vor putea fi vânați începând cu 29 septembrie – până pe 30 decembrie, iepurii de câmp: de la 25 noiembrie – până la 30 decembrie, iar fazanii: de la 6 octombrie – până la 13 ianuarie 2019.

Pentru evitarea unor eventuale incidente cu arma, Poliția recomandă vânătorilor să respecte cerinţele de securitate în procesul aplicării armelor de foc şi regulile de vânătoare:

– arma poate fi purtată numai de către titularul permisului;

– posesorul armei de vânătoare este obligat să asigure integritatea armei

– să poarte echipament sau veste de culoare galben-verzuie sau portocalie-intens;

– se interzice tragerea cu arma încărcată în localităţi sau în apropierea acestora;

– se interzice categoric folosirea armelor cu defecte tehnice;

– în timpul deplasării cu orice mijloc de transport, arma de vânătoare trebuie descărcată, demontată şi pusă în husă;

– în timpul încărcării sau descărcării armei de vânătoare, ţevile ei trebuie să fie îndreptate în sus ori spre pământ, iar după încărcare, arma trebuie pusă la siguranţă, dacă este prevăzută cu aceasta;

– se interzice folosirea cartuşelor cu termen de valabilitate expirat sau degradate, acestea trebuie transmise inspectorului autorizat pentru nimicire;

– se interzice categoric a împuşca asupra unei ţinte neclare (într-o pădure deasă, pe timp de ceaţă, în amurg, contra soarelui, etc.);

– nu se admite de împuşcat în direcţia unui zgomot, asemenea împuşcături pot cauza cele mai grave accidente.

În caz de depistare a unei arme, anunţaţi imediat la numărul de telefon 112, iar în cazul unor incidente care au provocat traume, solicitaţi ajutor medical la numărul de telefon 903.

Atenție! Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă. Un nou nou permis de armă poate fi obținut doar peste o perioadă de 5 ani.

You may also like

Comments are closed.

By