Ruta de microbuz nr. 126 din Chişinău îşi sistează activitatea

microbuze

Ruta de microbuz nr. 126 din Chişinău, cu cinci unităţi de transport, îşi sistează definitiv activitatea. Un demers în acest sens a fost depus la Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie de către operatorul care gestionează ruta, transmite IPN.

Șeful interimar al Direcţiei, Vitalie Butucel, a declarat luni, 13 august, la şedinţa operativă de la Primărie, că în perioada anilor 2015-2018 de pe rutele de microbuz s-au retras 800 de unităţi de transport. Unele rute s-au închis, iar altele au rămas cu un număr critic de microbuze.

Riscă să-şi sisteze activitatea în orice moment rutele: 101, 114, 126, 154, 172, 178, 188 şi 189. În prezent, pe cele 51 de rute circulă 1.003 de unităţi de transport.

Numărul de microbuze este în continuă scădere. Pe ruta 175 circulă doar patru unităţi de transport. La fel şi pe ruta de microbuz 114. Iar pe ruta 189 sunt cinci unităţi de transport.

Vitalie Butucel a amintit că preţul de trei lei pentru o călătorie cu microbuzul a fost stabilit în 2006. Între timp, au avut loc scumpiri la combustibil, lubrifianţi, piese de schimb şi materiale de exploatare.

Din cauza tarifului necorespunzător, în ultimii ani scade rentabilitatea economică a rutelor de microbuz. Operatorii nu mai investesc în întreţinere şi reînnoirea parcului de microbuze.

În aceste condiţii, spune Vitalie Butucel, este necesar de mărit numărul de autobuze şi troleibuze care circulă pe rutele municipale. Parcul Urban de Autobuze ar avea nevoie de 200 de unităţi de transport noi, întrucât cele mai multe din dotare sunt cu termenul de exploatare depăşit. De asemenea, se cere revederea tarifelor la călătorie.

You may also like

Comments are closed.

By