Maia Sandu și Andrei Năstase și-au bătut joc de propriii simpatizanți: i-au lăsat să stea pe caldarâm, iar ei au dormit acasă

0b89f3a0-87d6-44ef-ad87-7e8e3d195d1c

Maia Sandu și Andrei Năstase și-au bătut joc de puținii cetățenii pe care i-au scos în stradă și i-au lăsat să doarmă în preajma monumentului lui Ștefan cel Mare. În timp ce o mână de oameni a stat toată noaptea în centrul capitalei, cei doi au dormit confortabil în paturile lor și au revenit abia pe 6 dimineața, ca să-și continue acțiunea electorală începută ieri.

Amintim că așa-numita ”mare adunare a cetățenilor„, anunțată acum două luni, s-a dovedit a fi o lansare jalnică în campanie electorală a PPDA, PAS și PLDM. Deși organizatorii anunțau o prezență de zeci de mii de oameni, la manifestație au venit mai puțin de 7 mii, potrivit datelor poliției. Liderii celor trei partide au blocat ieri circulația transportului pe bulevardul Ștefan cel Mare, după ce au pornit într-un marș neanunțat spre rondul de la Buiucani, blocând legătura dintre centrul Chișinăului și acest sector. Ulterior, numărul participanților la acțiune a început să scadă rapid. La finalul marșului au rămas mai puțin de jumătate dintre participanți și, în scurt timp, manifestația s-a terminat.

Oficial, organizator al acțiunii a fost PLDM, condus anterior de Vlad Filat, condamnat pentru frauda bancară, iar Maia Sandu și Andrei Năstase s-au ascuns în spatele acestui partid.

sursa: hotnews.md / foto: privesc.eu

You may also like

Comments are closed.

By