Mai mulţi turişti străini au fost răniţi într-un accident feroviar în Peru

djc1uwquuaemace

Câţiva turişti străini au fost răniţi după ce un tren a intrat în partea din spate a unui alt tren, în apropiere de ruinele incaşe de la Machu Picchu în Peru, a anunţat un oficial al Poliţiei locale, potrivit agenţiei de ştiri Reuters, citată de Mediafax.

Poliţia anchetează incidentul, care s-a produs marţi, pe ruta între satul Ollantaytambo şi Machu Picchu, a declarat Eulogio Farfan, şeful Poliţiei din oraşul Urubamba.

Cel puţin treisprezece oameni au fost răniţi, cei mai mulţi turişti străini, a declarat Farfan. Un ofiţer de poliţie din Ollantaytambo a indicat că 23 de persoane au fost rănite în urma accidentului feroviar.

Farfan a declarat că în accidentul feroviar au fost implicate trenuri a două companii care transportă turişti la Machu Picchu, cea mai populară destinaţie turistică din Peru.

You may also like

Comments are closed.

By