Locuitorii Capitalei, enervați din cauza blocării străzilor de către simpatizanţii PLDM, PAS şi PPDA

protest 26

Locuitorii Capitalei şi-au afişat deschis nemulţumirea faţă de blocarea circulaţiei pe bulevardul Ştefan cel Mare, de către participanţii la acţiunea de protest a PLDM, susţinut de PAS şi PPDA.

Devastaţi de amploarea redusă a manifestaţiei lor electorale, anunţată anterior cu surle şi trâmbiţe, Maia Sandu și Andrei Năstase şi-au pornit susţinătorii într-un mars pe bulevardul Ștefan cel Mare, spre Universitatea de Medicină şi Farmacie. Întrucât direcţia marşului a fost stabilită spontan, circulaţia transportului public a fost blocată, fapt care a nemulțiumit şi chiar enervat șoferii, dar și pasagerii.

Amintim că în loc de zeci de mii, la acţiunea electorală a PAS, PLDM şi PPDA au venit 2-3 mii de oameni. Din imaginile filmate cu drona se poate vedea că numărul protestatarilor este mult mai mic, decât cel pe care mizau organizatorii.

Toţi aceştia s-au încadrat în zona adiacentă monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după care au pornit în mars spre Universitatea de medicină şi Farmacie.

You may also like

Comments are closed.

By